În timp ce rușii preferau câinii și americanii șoarecii sau maimuțele, francezii au fost singurii care au încercat să trimită pisici în spațiu.
+ Câinele cu un singur ochi câștigă concursul pentru cel mai drăguț câine adoptat din lume
+ Video impresionant: O găină pianistă demonstrează un talent incredibil
+ Video amuzant: Strănutul câinelui sună ca un motor de mașină reticent să pornească
Chiar dacă erau mult în urma rușilor și americanilor în cursa spațială, Franța era hotărâtă să devină și ea o națiune spațială.
Au început să construiască o nouă generație de rachete imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, iar la începutul anilor ’50 testau un model numit Véronique: o rachetă sonda care intra pentru scurt timp în spațiu înainte de a cădea liber pe Pământ, fără a intra pe orbită.
Primele lansări aveau loc de pe o bază în deșertul înalt al Saharei, în fosta colonie franceză Algeria. La 22 februarie 1961, Franța devenea a treia țară care trimitea un animal în spațiu: un șoarece numit Hector zbura la bordul unei rachete Véronique într-un zbor suborbital scurt.
Dar francezii aveau ambiții mai mari. Căutau un alt mic mamifer de trimis în spațiu, mai mare decât un șoarece, dar suficient de mic și ușor pentru a călători în vârful îngust al rachetei Véronique.
Deși iepurii sau câinii mici ar fi putut fi potriviți, a existat un motiv important pentru alegerea pisicilor: în acea perioadă, erau folosite pe scară largă în Franța pentru experimente neurofiziologice, pentru a examina modul în care funcționează creierul și sistemul nervos.
A fost necesar să se instaleze o închidere pentru animal, instrumente pentru măsurarea și transmiterea datelor despre starea sa fizică, un cartuș pentru absorbția dioxidului de carbon pe care îl expira, transpondere, balize și parașute.
La mijlocul anului 1963, Centrul Francez de Cercetare Aeromedicală (Centre Français de Recherche Aéromédicale, Cerma) a selectat 14 pisici pentru școala de zbor: toate femele, achiziționate de la un comerciant și recomandate pentru temperamentul lor calm.
Au fost antrenate timp de aproximativ două luni, exersând să stea într-un container ore în șir, să fie rotite într-un centrifug și să suporte zgomotul puternic al motorului. La începutul lunii octombrie, pisicile care păreau să tolereze cel mai bine aceste condiții au fost duse în Algeria pentru pregătirea lansării.
După câteva zile de pregătiri, o mică pisică neagră și albă identificată ca C341 a fost aleasă să devină prima pisică din lume în spațiu. La ora 8 dimineața a zilei de 18 octombrie 1963, pisica C341 a decolat pe vârful unei rachete Véronique.
Electrozii implantați chirurgical în craniul său au măsurat activitatea sa cerebrală. Sondele au măsurat ritmul său cardiac, un dispozitiv conectat la piciorul său a trimis o mică curent electric la mușchii săi pentru a testa reacțiile sale, iar un microfon a înregistrat sunetele pe care le emitea.
Ridicându-se la 157 de kilometri deasupra Pământului, vârful rachetei s-a separat conform planului de restul rachetei. Apoi a căzut tot mai repede, înclinându-se și rostogolindu-se în timp ce intra înapoi în atmosfera Pământului. Aceasta a fost faza pe care pisica o ura cel mai mult, din cauza bătăilor accelerate ale inimii.
Parasuta s-a deschis și a împins capsula într-o coborâre lentă. Zece minute și jumătate mai târziu, pisica a revenit pe Pământ, la doar câțiva kilometri de locul de lansare. Un elicopter a venit să recupereze capsula și pasagerul său, care era șocat, dar în viață.
Următoarele două luni au fost petrecute în efectuarea de teste pe pisică. Ar fi influențat contactul cu spațiul comportamentul ei, mușchii sau sistemul nervos? În cele din urmă, cercetătorii s-au concentrat asupra creierului ei, iar la acea vreme, a existat doar o singură modalitate de a o examina.
“Au sacrificat-o pentru a putea observa zonele creierului, în special cele din jurul electrozilor, pentru a vedea dacă au cauzat vreo problemă”, a explicat Kerrie Dougherty, istoric spațial care predă la Universitatea Spațială Internațională, într-un interviu acordat site-ului RFI.
“S-a dovedit că nu a cauzat probabil nicio problemă. Deci probabil ar fi putut să trăiască fericită încă ceva timp. Dar este una dintre acele lucruri: la acea vreme nu știau asta până nu au făcut-o”, a adăugat ea.
În 2019, Félicette a primit o statuie memorială în Pioneer Hall la Universitatea Spațială Internațională. “Povestea lui Félicette este doar o mică parte a acestei căutări pentru a înțelege ce face spațiul cosmic organismelor vii”, a remarcat Dougherty.
